O nouă modă a apărut, relativ recent, între juniorii din România, care visează să ajungă mari fotbaliști: mediațiile la fotbal. Cunoscute de copii și de părinții micilor fotbaliști drept antrenamente de individualizare, acestea sunt, practic, la fel ca meditațiile la matematică la limba română.
O metodă prin care părinții plătesc un antrenor personal, care să le pregătească suplimentar copiii, pentru a fi mai buni la fotbal.
O „modă” apărută și din vina unor antrenori de la copii și juniori, care sunt „rigizi”, au lacune în pedagogie și „n-ar trebui să fie acolo”. Sau din cauză că există academii „făcute strict pentru câștig financiar”. O spune Ionuț Rada, unul dintre foștii jucători care țin ore de individualizare. Fost jucător la FCSB, Rapid, Universitatea Craiova sau CFR, dar și în Italia sau Germania, Rada vorbește despre noua modă din fotbalul de juniori.
Fostul fundaș încearcă, de când s-a retras din fotbal, să determine oamenii să facă sport, prin activitatea sa din mediul online. Merge și în școli, unde le vorbește copiilor despre importanța sportului în viața lor. Ionuț Rada povestește despre beneficiile, dar și despre riscurile pe care le pot oferi antrenamentele individuale.
Spune că, de multe ori, părinții își epuizează copiii cu prea multe activități. Rada diferențiază clar antrenamentele de la echipele de juniori și ședințele de individualizare și spune că antrenorii din academii n-ar trebui să fie invidioși.
„Le spun că sigur acel copil o să renunțe la sport. Mai bine să meargă în parc și să se joace cu mingea”
Ionuț, faci și tu antrenamente de individualizare. Este noua modă în fotbalul de juniori.
Este o modă și, din păcate, este fructificată și negativ de foarte mulți. Eu aleg să iau copii după vârsta de 12-13 ani. Pentru ca fizic și emoțional, copilul să fie pregătit să asimileze lucrurile pe care i le explic. Eu le recomand și le spun și părinților care au copii mai mici că este de preferabil ca în acel timp, pe care îl petrec cu mine, să meargă în parc și să se joace cu mingea. Să își dezvolte imaginația. Sunt acele ore pe care noi le petreceam pe stradă. Mai bine așa, decât să primească directive clare despre ce să facă. Pentru că antrenorul, profesorul, mama, tata îi spun copilului mereu ce să facă. El nu mai are timp să facă ce vrea el.
Și cum le explici părinților că refuzi un copil?
Un copil de 7-8 ani are școală, merge la lecții de chitară sau altceva, vine la mine și apoi la antrenament. Părinții îmi spun „Ionuț, eu n-am avut timp sau posibilități, dar am spus că o să investesc în el”. Le spun că sigur acel copil o să renunțe la sport. După 2 ani mă văd cu ei și îmi spun că copilul nu mai vrea la fotbal. Sunt foarte multe activități pentru el.
Și după vârsta de 12-13 ani, ce se face la un antrenament de individualizare?
După ce un copil ajunge în clasa a 7-a sau a 8-a, pot să fac cu el exerciții de tehnică individuală, de motricitate. Cu cât e vârsta mai mare, poți discuta și de fișa postului, de partea tactică. Cu individualizarea trebuie avută o mare atenție. Trebuie să știi să înțelegi problema lor. Unii nu se pot exprima. Vin blocați, din punct de vedere mental. Eu mă axez mult și pe partea de mentorat.
„Sunt antrenori care n-ar mai trebui să fie acolo. Unele academii sunt făcute strict pentru câștig financiar”
Ce înseamnă asta?
Adică încerc să-i ajut și să discut cu ei. Pentru că se lovesc de antrenori rigizi, iar unii îi încurajează să se lase de fotbal. Acești antrenori n-ar mai trebui să fie acolo. Unii le spun copiilor că își pierd timpul. Nu, atâta timp cât vine bucuros la antrenamente, tu ești obligat să-l ajuți. Nu ești acolo pentru a-i spune „lasă-te”. De multe ori, antrenorii fac tot felul de exerciții, la care părinții ar spune „wow”. Dar un copil trebuie să se joace și să descopere. E important să știe cum să se comporte într-un grup, cum să se pregătească emoțional de un turneu.
Ce greșeli fac antrenorii de la juniori?
La noi, țipă părinții, țipă antrenorii. Mulți antrenori nu sunt pregătiți. Nu fac decât să expună jucătorul la un stres foarte mare. Unele academii sunt făcute strict pentru câștig financiar. Copii între 4 și 12 ani fac foarte multe turnee, ca să poată să scoată bani de la părinți. Iar apoi copiii renunță la fotbal. Am văzut și jucător de 9 ani, la care antrenorul îi spune să țină linia de apărare, sau cum să stea în tren. Nu se poate așa ceva. Copilul acela trebuie să se joace. Sunt copii care sunt certați de antrenor. Mind setul este foarte important. Mulți le fac doar pentru că este la modă.
„Eu nu-i spun niciodată copilului că antrenorul e prost. Îl pregătesc pe copil să se integreze”
Antrenorii de la cluburi sunt împotriva celor care fac individualizare. Pare un conflict de interese.
Nu este așa. Eu mereu sunt foarte deschis și mă adaptez, în funcție de programul lor. Dacă are meci, dacă are o situație mai dificilă, amânăm ședința. Uneori doar vorbim despre emoțiile pe care le au și vor să vorbească. Sunt acolo nu să-l păcălesc sau să fac antrenamentul. Încerc să-l ajut, să-i dau exerciții pe care să le poată face și să-i explic cum poate să treacă peste anumite momente. Eu nu-i spun niciodată că antrenorul e prost. Nu voi intra peste antrenor. Îl pregătesc pe copil să se integreze. Nu sunt împotriva regulilor. Sunt unii antrenori care s-au simțit amenințați. Unii au venit să vadă ce lucrez cu copii. Chiar îi chem pe toți să vadă. Eu mă poziționez ca un mentor nu ca un antrenor. Vin în sprijinul copilului.
Tu ai un program și pentru antrenori.
Organizăm cursuri de mentorat pentru cei care antrenează copii între 4 și 12 ani. Prin experiența pe care am acumulat-o cu proiectul The Rada Way, prin experiențele mele cu antrenori din Italia, Germania și informațiile primite în cariera mea, încerc să îi ajut să urmărească progresul și ce etape de pregătire sunt potrivite pentru fiecare vârstă în parte. Noi îi ajutăm pe antrenori să se descopere și să știe care e rolul lor. Acela de pedagog, de mentor, pentru prima dată. Abia apoi este antrenor. E important să nu sară etapele de dezvoltare ale copiilor. Timp de 12 săptămâni predăm aceste idei antrenorilor, prin cursuri online.
Încurajezi zilnic ca oamenii să facă mișcare. Se face mai mult sport în românii față de anul în care ai început cu asta?
Sunt diferite evenimente tot mai promovate. Se întâmplă lucruri bune, se organizează maratoane, competiții… Cred că sportul de masă a început să fie mai bine, chiar dacă cifrele sunt încă destul de jos la nivel european. La școală, cred că deja lumea percepe altfel ora de sport și importanța ei. Până acum, copiii făceau sport de performanță sau nu făceau deloc. Mulți părinți au înțeles că sportul trebuie să facă parte din viața zilnică. Sunt părinți care încep să se educe, din acest punct de vedere. Sunt interesați și de nutriție, de ce trebuie să mănânce zilnic copiii. Sunt tot mai mulți părinți care sunt deschiși. Sportul, pe lângă somn, hidratare și alimentație corectă, este obligatoriu. Regula cea mai importantă din viață este să faci sport.
Articol preluat de pe www.prosport.ro : Meditațiile la fotbal, noua modă în România. „Unele academii sunt făcute strict pentru câștig financiar. Sunt antrenori care n-ar mai trebui să fie acolo”. EXCLUSIV